News

Cauza Urbanovici impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 614 din 31 august 2010 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 2008 in Cauza Urbanovici impotriva Romaniei.
Din cuprins:
HOTARAREA
din 23 septembrie 2008,
definitiva la 23 decembrie 2008,

in Cauza Urbanovici impotriva Romaniei
(Cererea nr. 24.466/03)

In Cauza Urbanovici impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 2 septembrie 2008, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 24.466/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Erzebet Gyongyike Urbanovici (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 11 iulie 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Reclamanta a sustinut ca desfiintarea unei hotarari definitive si irevocabile pronuntate in favoarea sa in urma promovarii unei cai extraordinare de atac i-a incalcat dreptul la un proces echitabil si dreptul sau de proprietate.
3. La data de 29 iunie 2007, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului cererea. De asemenea, aceasta a hotarat sa analizeze in acelasi timp atat admisibilitatea, cat si temeinicia cauzei (art. 29 & 3).

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

4. Reclamanta s-a nascut in anul 1959 si locuieste in Oradea.

A. Actiunea in revendicare
5. La data de 14 mai 1999, reclamanta a depus la Judecatoria Oradea o actiune in revendicare a unei suprafete de teren pe care, desi potrivit cartii funciare aceasta figura ca apartinand Consiliului Local Oradea, ea sustinea ca o mostenise de la E.S., care o primise de la statul roman in schimbul unui alt lot de teren.
Cele 3 instante care au solutionat aceasta cerere au dat castig de cauza reclamantei. Judecatoria Oradea a pronuntat sentinta la data de 4 iulie 2000. In urma apelului, respectiv a recursului, formulate de Consiliul Local Oradea, Tribunalul Bihor, respectiv Curtea de Apel Oradea au mentinut sentinta la data de 16 februarie 2001 si, ulterior, la data de 21 mai 2001, aceasta din urma decizie fiind definitiva si irevocabila.
6. In fata tuturor instantelor care s-au pronuntat asupra cauzei, Consiliul Local Oradea a argumentat faptul ca Adeverinta nr. 10.524 din 14 mai 1955, folosita de reclamanta pentru a-si dovedi dreptul de proprietate, era falsa, deoarece continea o serie de neregularitati.
7. Prima instanta si instanta de apel au respins argumentul pe motivul ca paratul, respectiv apelantul, nu adusese dovezi pentru a-si dovedi sustinerile. Mai mult, instantele au observat ca, asa cum reiesea din informatiile pe care le aveau la dispozitie, nu fusese inceputa nicio procedura penala in acest sens.
8. Instanta de recurs a respins cererea Consiliului Local Oradea de suspendare a procedurii pana la solutionarea cererii de anulare a adeverintei (procedura descrisa in paragrafele 10 – 12 de mai jos). Pe fondul cauzei, aceasta a retinut urmatoarele:
“Intr-adevar, inadvertenta sesizata de catre recurent cu privire la Adeverinta nr. 10.524 din 14 mai 1955 … pare a fi intemeiata, dar, cu toate acestea, nu i se poate inlatura caracterul de inceput de dovada scrisa, conditie in care instanta de fond, in mod corect, a procedat si la administrarea altor probe; declaratiile martorilor au confirmat ca intre statul roman si E.S. a operat un transfer de terenuri, acesta din urma exercitand posesia in mod public, pasnic si netulburat … Aceasta stare de fapt este confirmata si prin dezmembramintele topografice ce au fost operate, faptul schimbului de terenuri fiind dovedit indubitabil prin Adresa nr. 28.182 din 18 octombrie 1949, eliberata de Ministerul Agriculturii …, proba ce nu poate fi contestata …”
De asemenea, instanta a observat ca cercetarea penala a pretinsei falsificari a adeverintei din 1955 se incheiase la data de 17 martie 2001, constatandu-se prescriptia raspunderii penale. Totusi, Curtea de Apel Oradea a considerat ca, in orice caz, probele administrate, in special adresa din 18 octombrie 1949, au facut ca cercetarea sa devina lipsita de relevanta.
9. La o data neprecizata, titlul de proprietate al reclamantei a fost inscris in cartea funciara.

B. Actiunea in anulare a adeverintei din 1955
10. La data de 19 aprilie 2001, Consiliul Local Oradea a depus la Judecatoria Oradea o actiune impotriva reclamantei, urmarind anularea adeverintei din 14 mai 1955 deoarece cuprindea neregularitati. Reclamanta a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, in masura in care instantele care au statuat cu privire la actiunea in revendicare solutionasera deja acest aspect.
11. Cauza a fost stramutata la Judecatoria Arad, care, la data de 28 martie 2002, a admis actiunea, a statuat ca documentul era fals si l-a anulat.
12. Apelul, respectiv recursul reclamantei au fost respinse succesiv de Tribunalul Arad, la data de 10 iulie 2002, si de Curtea de Apel Timisoara, prin Decizia irevocabila din data de 3 decembrie 2002.

C. Recursul in anulare impotriva Deciziei din 21 mai 2001
13. In urma solutiei date de Curtea de Apel Timisoara, Consiliul Local Oradea a formulat cerere de revizuire impotriva Deciziei din 21 mai 2001. De asemenea, acesta i-a cerut procurorului general sa formuleze un recurs in anulare in fata Curtii Supreme de Justitie, in vederea casarii aceleiasi decizii.
14. Prin Decizia irevocabila din data de 19 februarie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis cererea procurorului general, a retinut ca adeverinta din anul 1955 fusese declarata falsa, a casat toate hotararile pronuntate in actiunea in revendicare si, statuand pe fondul cauzei, a respins actiunea initiala pe motivul ca reclamanta nu isi dovedise dreptul de proprietate.
Curtea Suprema de Justitie a retinut urmatoarele:
“Desi, conform art. 129 (5) din Codul de procedura civila, judecatorii au indatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, instanta de recurs a respins cererea de suspendare a cauzei, considerand ca este neintemeiata, cu toate ca solutia ce urma sa se pronunte in actiunea in anulare era esentiala pentru pronuntarea unei hotarari legale.”
15. La data de 20 martie 2003, la cererea Consiliului Local Oradea, Judecatoria Oradea, fata de decizia Curtii Supreme de Justitie, a luat act de renuntarea la cererea de revizuire formulata.

II. Dreptul intern pertinent

16. Prevederile relevante ale Codului de procedura civila sunt urmatoarele:
ARTICOLUL 322
“Revizuirea unei hotarari ramase definitiva… se poate cere in urmatoarele cazuri:
………………………………………………………………..
4. …. daca hotararea s-a dat in temeiul unui inscris declarat fals in cursul sau in urma judecatii …”
ARTICOLUL 330
“Procurorul general, din oficiu sau la cererea Ministrului Justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive: …
2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond, ori aceasta hotarare este vadit netemeinica;”.
17. Art. 330 a fost abrogat prin art. I pct. 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 195/2004

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 & 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

18. In temeiul art. 6 & 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta s-a plans de faptul ca dreptul sau la un proces echitabil si dreptul sau de proprietate au fost incalcate in masura in care Hotararea irevocabila din 21 mai 2001 a Curtii de Apel Oradea a fost casata si, in final, actiunea sa a fost respinsa pe fond intr-o cale extraordinara de atac.
Art. 6 & 1 prevede urmatoarele, in partea sa relevanta:
“Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (…) a cauzei sale, de catre o instanta (…) care va hotari (…) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (…).”
Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede urmatoarele:
“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”

A. Asupra admisibilitatii
19. Invocand Cauza Stoicescu impotriva Romaniei (revizuire, nr. 31.551/96, 21 septembrie 2004), Guvernul a argumentat ca reclamanta nu a fost victima unei incalcari a prevederilor de mai sus, in masura in care nu a putut dovedi ca a dobandit prin mostenire un drept de proprietate.
20. Reclamanta a contestat aceasta pozitie si a reiterat ca probele aduse in procedura interna i-au confirmat drepturile succesorale.
21. Curtea considera ca exceptia de inadmisibilitate invocata de Guvern ridica probleme care sunt strans legate de fondul cererii.
Prin urmare, uneste exceptia preliminara cu fondul cauzei.
22. Curtea constata ca cererea nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 & 3 din Conventie. Pe de alta parte, aceasta constata ca ea nu este lovita de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, ea trebuie declarata admisibila.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor

23. Guvernul a reiterat principiile Curtii cu privire la caile extraordinare de atac prin care au fost anulate hotarari definitive si irevocabile. Acesta a informat Curtea ca procedura extraordinara folosita in cauza a fost abrogata din Codul de procedura civila.
24. De asemenea, Guvernul a subliniat ca, in masura in care reclamanta nu si-a dovedit dreptul de proprietate, aceasta nu poate pretinde ca avea un “bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, nu a avut loc nicio ingerinta in dreptul sau de proprietate ca urmare a casarii hotararii definitive si irevocabile.
Totusi, in cazul in care Curtea va considera ca reclamanta avea un “bun”, Guvernul arata ca ingerinta a fost prevazuta de lege si a urmarit un scop legitim, cu care a fost proportionala. In mod special, Guvernul a mai aratat ca, intrucat adeverinta folosita de reclamanta fusese declarata falsa, Curtea Suprema de Justitie a casat decizia irevocabila tocmai pentru a corecta o eroare judiciara comisa de instantele ordinare.
25. Reclamanta se opune pozitiei Guvernului. Aceasta a aratat ca, admitand un recurs in anulare, Curtea Suprema de Justitie a desfiintat toate hotararile anterioare ce ii erau favorabile, incalcandu-i astfel dreptul la un proces echitabil si determinand-o sa isi piarda titlul de proprietate asupra terenului in discutie.

2. Aprecierea Curtii

a) Principii generale
26. Curtea reitereaza ca, potrivit jurisprudentei sale bine stabilite, dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, astfel cum este el garantat de art. 6 & 1, trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta, printre altele, suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv oricarui litigiu de catre instante sa nu mai fie readusa in discutie (Cauza Brumarescu impotriva Romaniei [MC], nr. 28.342/95, & 61, CEDO 1999-VII).
27. Curtea a avut de-a face in mai multe randuri cu cauze ce ridicau probleme similare cu cea din prezenta speta, in care a constatat incalcarea art. 6 & 1 din Conventie, deoarece a considerat ca recursul in anulare analizat a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, in masura in care promovarea sa nu se afla la dispozitia partilor din proces, ci numai la dispozitia procurorului general, si deoarece, prin admiterea cererii, Curtea Suprema de Justitie a desfiintat o intreaga procedura judiciara care s-a finalizat cu o hotarare judecatoreasca ce avea autoritate de lucru judecat si care, mai mult decat atat, fusese si executata (vezi, printre multe altele, Brumarescu, mentionata mai sus, & 62; S.C. Masinexportimport Industrial Group – S.A. impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, & 36, 1 decembrie 2005; si Cornif impotriva Romaniei, nr. 42.872/02, && 29 si 30, 11 ianuarie 2007).
28. De asemenea, Curtea a considerat ca o casare a unei astfel de decizii dupa ce a ramas definitiva si a devenit irevocabila a constituit o privare de proprietate in sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, ce nu putea fi justificata decat daca se dovedea, printre altele, ca s-a facut “pentru cauza de utilitate publica” si “in conditiile prevazute de lege”. Mai mult, orice ingerinta asupra dreptului de proprietate trebuie sa respecte si cerinta proportionalitatii (vezi Brumarescu, && 77 si 78; S.C. Masinexportimport Industrial Group – S.A., & 44; si Cornif, && 39 si 40, hotarari mentionate mai sus).
29. Curtea reitereaza ca niciuna dintre parti nu are dreptul sa ceara revizuirea unei hotarari irevocabile si obligatorii cu unicul scop de a obtine o reanalizare a fondului cauzei. Puterea de revizuire a instantelor superioare ar trebui exercitata pentru a corecta erorile judiciare, nu pentru a realiza o noua analiza a fondului cauzei. Revizuirea nu trebuie sa devina un apel deghizat, iar simplul fapt ca ar putea exista doua puncte de vedere diferite asupra chestiunii puse in discutie nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauza. O abatere de la acest principiu este justificata numai atunci cand este dictata de circumstante substantiale si imperios necesare (vezi Ryabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, & 52, CEDO 2003-IX).
30. Chiar daca o astfel de revizuire ar fi justificata, anumite circumstante speciale ale cauzei ar putea revela faptul ca modalitatea efectiva in care a fost folosita aceasta cale a afectat insasi esenta unui proces echitabil. In mod special, Curtea trebuie sa evalueze daca, intr-o anumita speta, puterea de a promova si de a derula un recurs extraordinar a fost exercitata de autoritati astfel incat sa pastreze, in cea mai mare masura posibila, un just echilibru intre interesele in cauza (vezi, mutatis mutandis, Nikitin impotriva Rusiei, nr. 50.178/99, & 57, CEDO 2004-VIII).

b) Aplicarea acestor principii in cauza de fata
31. In cauza de fata, instantele au statuat in favoarea reclamantei intr-o actiune in revendicare si au considerat irelevant pentru cauza faptul ca unul dintre documentele folosite ca proba ar putea fi fals.
Asadar, Curtea considera ca interventia Curtii Supreme de Justitie nu era necesara pentru a aborda aceasta problema, deoarece instantele comune au avut destule ocazii sa remedieze pretinsa eroare in interpretarea lor.
32. Presupunand chiar, asa cum argumenteaza Guvernul, ca judecatorii au gresit atunci cand au refuzat sa suspende procedura de recurs, o astfel de omisiune nu ii poate fi imputata reclamantei, care a informat instantele despre existenta celor doua proceduri paralele (vezi, in special, paragraful 10 de mai sus).
33. In acest sens, Curtea subliniaza ca statul ar trebui sa organizeze un sistem judiciar astfel incat sa identifice procedurile inrudite si, acolo unde este necesar, sa le conexeze sau sa interzica instituirea unor noi proceduri cu privire la aceeasi chestiune, pentru a evita reexaminarea unor cauze irevocabil solutionate pe calea unui apel deghizat, in sfera unor proceduri paralele [vezi, mutatis mutandis, Rosca impotriva Moldovei, nr. 6.267/02, & 25, 22 martie 2005; Gjonbocari si altii impotriva Albaniei, nr. 10.508/02, & 59, 23 octombrie 2007; si Driza impotriva Albaniei, nr. 33.771/02, & 69, CEDO 2007-… (extrase)].
34. Mai mult, Curtea observa ca, in timp ce instantele ordinare, in special instanta de ultim rang, si-au bazat hotararile pe mai multe documente si depozitii ale martorilor, Curtea Suprema de Justitie a respins actiunea din unicul motiv al nulitatii actului fals, fara a-si exprima o opinie cu privire la celelalte mijloace de proba sau, cel putin, fara a explica de ce le-a inlaturat.
35. Din acelasi motiv, Curtea considera ca aceasta cauza este mult diferita de Cauza Stoicescu, mentionata mai sus, in care singurul act de proprietate al reclamantului asupra proprietatii in litigiu, si anume certificatul de mostenitor, a fost ulterior anulat (vezi Stoicescu, mentionata mai sus, && 57 si 58).
36. Curtea nu poate specula asupra modului in care s-ar fi finalizat cauza in cazul in care Curtea Suprema de Justitie (sau instantele comune intr-o noua actiune in revendicare) ar fi reanalizat restul probelor din dosar. Totusi, aceasta observa ca situatia creata nu ii poate fi imputata reclamantei si considera ca formularea unei noi actiuni in revendicare ar supune-o unei sarcini disproportionate, ce nu poate fi justificata in circumstantele speciale ale cauzei.
37. Considerentele de mai sus ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca o casare a Deciziei irevocabile din 21 mai 2001 nu reprezinta decat un apel deghizat si, folosindu-l, autoritatile nu au asigurat un just echilibru intre interesele aflate in joc si astfel au incalcat dreptul reclamantei la un proces echitabil.
38. De asemenea, deoarece prin Decizia irevocabila din 21 mai 2001 reclamanta a fost recunoscuta ca proprietar al terenului in litigiu, reclamanta poate pretinde ca are un “bun” in sensul art. 1 din Protocolul aditional la Conventie, iar casarea deciziei respective dupa ce a ramas definitiva si a devenit irevocabila si dupa ce a fost executata va constitui o ingerinta in dreptul beneficiarului deciziei la o linistita posesie a acelui bun (vezi Brumarescu, mentionata mai sus, & 74). Presupunand chiar ca o astfel de ingerinta ar putea fi considerata ca serveste unui interes public, Curtea constata ca ea nu era justificata, deoarece nu a fost pastrat un just echilibru, iar reclamanta a fost obligata sa suporte o sarcina individuala si excesiva (Brumarescu, mentionata mai sus, && 75 – 80).
39. Pentru toate aceste motive, Curtea respinge exceptia preliminara a Guvernului si constata ca a avut loc o incalcare a art. 6 & 1 din Conventie, precum si incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

40. Conform art. 41 din Conventie:
“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
41. Reclamanta nu a formulat o cerere de reparatie echitabila. Prin urmare, Curtea considera ca nu se impune sa ii acorde vreo suma in acest sens (vezi, mutatis mutandis, Arsenovici impotriva Romaniei, nr. 77.210/01, & 55, 7 februarie 2008).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA

1. uneste cu fondul si respinge exceptia preliminara a Guvernului;
2. declara cererea admisibila;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 & 1 din Conventie;
4. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Intocmita in limba engleza, apoi comunicata in scris la data de 23 septembrie 2008, in aplicarea art. 77 && 2 si 3 din Regulament.

Updated: December 30, 2010 — 7:00 am
Powered by Netkonsult and RIW - The Defender of Your Human Rights