News

Reparatie echitabila in Cauza Ilutiu impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 139 din  2 martie 2010 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din  6 decembrie 2007 in Cauza Ilutiu impotriva Romaniei.
Din cuprins:
In Cauza Ilutiu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnul David Thor Bjorgvinsson, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 15 noiembrie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 18.898/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Monica Ilutiu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 3 aprilie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 27 februarie 2006, Curtea a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 & 3, aceasta a hotarat sa fie analizate in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamanta s-a nascut in anul 1951 si locuieste in Cluj-Napoca, in Romania.
5. In anul 1950, bunul imobil situat in Str. Memorandumului nr. 26, in Cluj-Napoca, compus dintr-o casa cu mai multe apartamente si din terenul aferent, ce le apartinuse parintilor reclamantei, a facut obiectul unei nationalizari.
6. La 11 februarie 1998, in urma unei actiuni in revendicare imobiliara formulate in fata Judecatoriei Cluj-Napoca, reclamanta si I.L., mama sa, au obtinut o hotarare definitiva prin care se constata ilegalitatea nationalizarii si se dispunea ca autoritatile sa radieze inscrierile efectuate in cartea funciara in ceea ce priveste dreptul de proprietate al statului asupra aceluiasi bun.
7. In ciuda recunoasterii judiciare definitive a dreptului lor de proprietate, partile interesate s-au vazut in imposibilitatea de a-si recupera bunul in intregime deoarece, in temeiul Legii nr. 112/1995, statul le vanduse in anul 1996 apartamentul nr. 2 din casa chiriasilor care il ocupau.
8. In anul 1999, reclamanta si mama sa au solicitat instantelor sa constate nulitatea vanzarii apartamentului nr. 2 si sa anuleze inscrierile facute de stat in cartea funciara referitor la impartirea casei, in momentul nationalizarii, in doua unitati locative. Ele aratau ca nationalizarea era abuziva si ilegala, ca si impartirea bunului lor, si ca statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului si, prin urmare, nu il putea vinde in mod legal.
9. Mama reclamantei a decedat in cursul procedurii. Reclamanta a continuat procedura in nume propriu si in calitate de mostenitoare a mamei sale.
10. La finalul procedurii, prin Decizia din 20 iunie 2001, Tribunalul Bihor, dupa ce a apreciat ca ilegala nationalizarea bunului, recunoscand in acelasi timp dreptul de proprietate al reclamantei, a respins actiunea acesteia pe considerentul ca locatarii erau cumparatori de buna-credinta. Instanta nu i-a acordat reclamantei nicio despagubire. La 28 ianuarie 2002, Curtea de Apel Oradea a confirmat temeinicia acestei decizii.
11. Dupa adoptarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, reclamanta a solicitat restituirea in natura a bunului sau ori o despagubire pentru pierderea bunului.
12. La 7 iulie 2003, Primaria Cluj-Napoca a considerat cererea reclamantei ca fiind fara obiect si a respins-o. Reclamanta a contestat aceasta decizie.
13. Prin Decizia din 27 februarie 2004, Tribunalul Cluj a admis contestatia reclamantei si a dispus ca autoritatile sa ii plateasca suma de 34.570 EUR cu titlu de despagubiri. Aceasta suma reflecta concluziile unui raport de expertiza imobiliara dispusa de aceeasi instanta. La 7 aprilie 2004, Judecatoria Cluj-Napoca a respins o cerere de executare silita a deciziei mentionate mai sus, formulata de reclamanta impotriva Primariei Cluj-Napoca. Astfel cum reiese din documentele aflate la dosar, reclamanta nu a fost despagubita pana in prezent.

II. Dreptul si practica interne pertinente
14. Prevederile legale si jurisprudenta interne relevante sunt descrise in Hotararea Strain impotriva Romaniei din 21 iulie 2005 (nr. 57.001/00, && 19 – 26, CEDO 2005-VII).
15. Prevederile legale si jurisprudenta interna descrise in Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250 – 256, && 31 – 44) sunt, de asemenea, relevante in cauza de fata.
16. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a fost modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despagubire, permitandu-le beneficiarilor sa aleaga intre o despagubire sub forma de bunuri si servicii si o despagubire sub forma de bani, echivalenta cu valoarea de piata a bunului ce nu poate fi restituit in natura in momentul acordarii sumei.
17. Prevederile relevante din Legea nr. 10/2001 (republicata), astfel cum au fost ele modificate prin Legea nr. 247/2005, sunt urmatoarele:
ARTICOLUL 1
“(1) Imobilele preluate in mod abuziv de stat (…) in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite, se restituie, de regula in natura, in conditiile prezentei legi.
(2) In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii (…), cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv. (…)”
ARTICOLUL 10
“(1) In situatia imobilelor preluate in mod abuziv si ale caror constructii edificate pe acestea au fost demolate total sau partial, restituirea in natura se dispune pentru terenul liber si pentru constructiile ramase nedemolate, iar pentru constructiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. (…)
(8) Valoarea corespunzatoare a constructiilor preluate in mod abuziv si demolate se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare in functie de volumul de informatii puse la dispozitia evaluatorului.
(9) Valoarea terenurilor, precum si a constructiilor nedemolate preluate in mod abuziv, care nu se pot restitui in natura, se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.”
ARTICOLUL 20
“(1) Persoanele care au primit despagubiri in conditiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea in natura, cu obligatia returnarii sumei reprezentand despagubirea primita, actualizata cu indicele inflatiei, daca imobilul nu a fost vandut [unor terti] pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(2) In cazul in care imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (…), persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piata corespunzatoare a intregului imobil, teren si constructii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare. Daca persoanele indreptatite au primit despagubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenta dintre valoarea incasata, actualizata cu indicele inflatiei, si valoarea corespunzatoare a imobilului. (…)”
ARTICOLUL 45
“(1) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii. (…)”
18. Prevederile relevante din Legea nr. 245/2005 sunt descrise in Hotararea Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4.596/03, & 24, 16 februarie 2006).

IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1
19. Reclamanta sustine ca vanzarea apartamentului nr. 2 din casa situata in Str. Memorandumului nr. 26, in Cluj-Napoca, in favoarea chiriasilor, validata prin Decizia din 28 ianuarie 2002 a Curtii de Apel Oradea, a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”

A. Asupra admisibilitatii
20. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 & 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate si, prin urmare, declara admisibil acest capat de cerere.

B. Asupra fondului
21. Guvernul subliniaza dificultatile legate de reglementarea problemei imobilelor nationalizate si face o prezentare a legilor adoptate succesiv de catre stat in materie dupa 1989. El considera ca ultima reforma in materie, si anume Legea nr. 247/2005, prevede ca, in cazul in care restituirea imobilului nu este posibila, despagubirea se va face prin emisiunea de titluri de participatie la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului, stabilita prin expertiza. Guvernul constata ca despagubirea prevazuta de legislatia romana raspunde cerintelor art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca intarzierea inregistrata in acordarea despagubirilor in favoarea reclamantei nu afecteaza justul echilibru ce trebuie pastrat intre interesele in discutie.
22. Reclamanta se opune acestui argument. Ea arata ca modificarea legislativa invocata de Guvern nu este in masura sa schimbe situatia existenta in speta, deoarece procedura prevazuta prin Legea nr. 247/2005 este lenta si nesigura. In plus, ea reaminteste ca, chiar daca ea detine o a doua hotarare definitiva (vezi paragraful 13 de mai sus) ce dispune ca statul sa ii plateasca o despagubire, autoritatile refuza in continuare sa o execute. In fine, reclamanta considera ca jurisprudenta Strain, mentionata mai sus, isi gaseste aplicare in speta si solicita Curtii sa constate incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
23. Curtea a analizat in numeroase randuri cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cazul de fata si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (vezi Porteanu, mentionata mai sus, && 32 – 35).
24. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata conduce la o concluzie diferita in cazul de fata. Curtea afirma din nou in special ca, in contextul legislativ roman ce reglementeaza actiunile in revendicare imobiliara si restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a bunului unei persoane catre terti de buna-credinta, chiar daca ea a fost anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al respectivei persoane, reprezinta o privare de bunul respectiv. O astfel de privare, combinata cu lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain, mentionata mai sus, && 39, 43 si 59, si Gizzatova impotriva Rusiei, nr. 5.124/03, && 18 – 20, 13 ianuarie 2005).
25. Tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta, nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului sau, combinata cu lipsa totala de despagubire timp de aproape 9 ani, a facut-o sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, in speta a avut loc incalcarea acestei prevederi.

II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
26. Conform art. 41 din Conventie,
“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
27. Reclamanta solicita restituirea apartamentului nr. 2, a carui proprietara a fost recunoscuta prin Decizia definitiva din 11 februarie 1998, sau, in caz contrar, pentru prejudiciul material, acordarea unei sume reprezentand valoarea actuala a acestuia. Initial, ea a furnizat in acest sens un raport de expertiza tehnica imobiliara, efectuat in anul 2004, la cererea instantelor interne, cu ocazia contestatiei sale administrative formulate pe calea Legii nr. 10/2001. Conform acestei expertize, valoarea actuala a bunului se ridica la 34.570 euro (EUR). Ulterior, in anul 2006, reclamanta a depus la dosar un raport de expertiza conform caruia valoarea de piata a apartamentului nr. 2, actualizata, s-ar situa intre 83.000 si 85.000 EUR. Pe de alta parte, pentru lipsa de folosinta, ea solicita suma de 700 EUR pentru fiecare luna, incepand cu data de 11 februarie 1998 si pana la despagubirea efectiva pentru pierderea bunului sau. Pentru prejudiciul moral, ea solicita suma de 20.000 EUR, rezultand din frustrarea cauzata de imposibilitatea de a-si recupera dreptul de proprietate asupra bunului sau, in urma numeroaselor proceduri pe care le-a inceput in acest sens.
28. Guvernul prezinta evaluarea unui expert ce dateaza din luna august 2006, conform careia valoarea apartamentului in cauza ar fi de 27.824 EUR. Sprijinindu-se pe jurisprudenta in materie, Guvernul observa ca, in cauza, Curtea nu poate specula asupra valorii chiriilor neincasate si ca acest prejudiciu ar putea fi eventual luat in considerare in momentul stabilirii prejudiciului moral. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul apreciaza ca nu a fost dovedita nicio legatura de cauzalitate intre pretinsa incalcare si prejudiciul moral suferit si ca, in plus, suma solicitata de reclamanta este excesiva. In plus, acesta considera ca o eventuala hotarare de condamnare data de Curte ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta a prejudiciului moral.
29. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie din cauza vanzarii de catre stat a bunului reclamantei catre terti, combinata cu lipsa unei despagubiri efective.
30. Totusi, Curtea observa ca instantele interne, dupa ce au stabilit valoarea de piata a bunului, au recunoscut dreptul reclamantei de a fi despagubita pentru pierderea bunului sau si au dispus ca autoritatile interne sa ii plateasca suma de 34.570 EUR. Aceasta suma reprezinta o creanta in patrimoniul reclamantei, ce rezulta dintr-o decizie definitiva pronuntata de instantele interne.
31. Curtea apreciaza ca problema aplicarii art. 41 in aceasta chestiune nu se afla in stare de judecata, drept pentru care decide sa o rezerve si sa se stabileasca procedura ulterioara, in cel mult 6 luni de la data la care prezenta hotarare va ramane definitiva, tinand cont si de eventualitatea unui acord intre statul parat si partile interesate (art. 75 && 1 si 4 din Regulamentul Curtii).

B. Cheltuieli de judecata
32. Reclamanta solicita si suma de 5.880 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in fata instantelor interne si pentru cele angajate in fata Curtii. Ea prezinta copii pentru o parte din onorariile avocatiale si taxele postale, in suma totala de 280 EUR.
33. Guvernul nu se opune platii cheltuielilor de judecata, cu conditia ca acestea sa fie dovedite, necesare si sa aiba legatura cu cauza. In speta, el considera ca cererea formulata de reclamanta este excesiva si ca numai o parte din cheltuieli a fost justificata.
34. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, in special de necesitatea cheltuielilor angajate pentru a remedia incalcarile constatate, Curtea considera rezonabila suma totala de 280 EUR, cu toate cheltuielile incluse, pe care i-o acorda reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
3. hotaraste ca statul parat sa ii achite reclamantei, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 & 2 din Conventie, suma de 280 EUR (doua sute optzeci euro) pentru cheltuielile de judecata;
4. hotaraste ca la suma mentionata mai sus sa se adauge orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit si ca aceasta suma sa fie convertita in lei noi (RON) la cursul de schimb valabil la data platii;
5. hotaraste ca problema aplicarii art. 41 din Conventie, in ceea ce priveste prejudiciul material si moral, nu se afla in stare de judecata.
In consecinta:
a) o rezerva in intregime;
b) invita Guvernul si reclamantii sa ii adreseze in scris, in cel mult 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii conform art. 44 & 2 din Conventie, observatiile lor asupra acestei chestiuni si, in special, sa ii aduca la cunostinta orice acord la care vor fi ajuns;
c) rezerva procedura ulterioara si ii deleaga presedintelui camerei atributia de a o stabili in caz de nevoie.
Intocmita in limba franceza, ulterior comunicata in scris la data de 6 decembrie 2007, in conformitate cu art. 77 && 2 si 3 din Regulament.

Updated: December 30, 2010 — 7:25 am
Powered by Netkonsult and RIW - The Defender of Your Human Rights