News

Cauza Dumitras impotriva Romaniei

In M. Of. nr. 165 din 15 martie 2010 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 28 iulie 2009 in Cauza Dumitras impotriva Romaniei.
Din cuprins:
In Cauza Dumitras impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 7 iulie 2009,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 17.979/05) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean german, domnul Dan Lucian Marius Dumitras (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 16 mai 2005, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de doamna Stanca Ioana Gidro, avocat in Cluj-Napoca. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 11 octombrie 2007, presedintele Sectiei a treia a decis sa ii comunice cererea Guvernului. Astfel cum prevede art. 29 & 3 din Conventie, acesta a mai decis sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
4. Guvernul german, caruia i-a fost comunicata o copie a cererii, in temeiul art. 44 & 1 a) din Regulamentul Curtii, nu a dorit sa isi prezinte punctul de vedere asupra cauzei.

IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1947 si locuieste in Cluj-Napoca.
6. Reclamantul si sotia sa, D.D.E., au fost proprietarii unui apartament situat in Cluj-Napoca, Str. Plopilor nr. 6. In anul 1988, acestia au optat pentru un regim de separare a bunurilor, impartind apartamentul in doua parti egale.
7. In anii 1988 si 1989, statul a intrat in posesia bunului reclamantului si a celui al lui D.D.E., in temeiul Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri.
8. La data de 11 noiembrie 1996, societatea C., in calitatea sa de administrator al bunurilor statului, le-a vandut lui B.N. si lui B.E. cele doua parti ale apartamentului pe care il ocupau in calitate de chiriasi.
9. In anul 2003, reclamantul si D.D.E. au introdus impotriva municipiului Cluj-Napoca, a lui B.N. si a lui B.E. o actiune in revendicare a celor doua parti ale apartamentului, in anularea contractului de vanzare-cumparare si in rectificarea cartii funciare, aratand ca nationalizarea fusese nelegala. Prin Sentinta din data de 28 mai 2003, Judecatoria Cluj-Napoca a respins actiunea, constatand legalitatea nationalizarii si a contractului de vanzare-cumparare si buna-credinta a partilor in momentul incheierii sale. Prin Decizia din data de 10 februarie 2004, Tribunalul Cluj a admis partial actiunea, constatand nelegalitatea nationalizarii si a contractului de vanzare-cumparare a bunului reclamantului si a dispus inscrierea in cartea funciara a dreptului sau de proprietate asupra bunului. Prin Decizia definitiva din data de 19 noiembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a constatat nelegalitatea nationalizarii celor doua parti ale apartamentului si a contractului de vanzare-cumparare referitor la bunul lui D.D.E., adica la jumatate din apartament, a dispus inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate al lui D.D.E. asupra bunului sau si a respins actiunea in rest.
10. La data de 2 august 2001, reclamantul si D.D.E. au adresat o notificare catre municipiul Cluj, solicitand restituirea bunului, in temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
11. Prin Dispozitia din data de 4 februarie 2008, municipiul Cluj a dispus restituirea apartamentului catre reclamant si D.D.E.
12. Prin Procesul-verbal de restituire din data de 3 aprilie 2008, municipiul Cluj le-a restituit formal apartamentul reclamantului si lui D.D.E. Aceasta din urma a intrat in posesia bunului sau. In schimb, reclamantul nu a intrat inca efectiv in posesia bunului sau.
13. La data de 4 aprilie 2008, B.N. si B.E. au introdus impotriva municipiului Cluj si a reclamantului o actiune in anularea Dispozitiei din data de 4 februarie 2008 ce dispunea restituirea, aratand ca contractul lor de vanzare-cumparare era inca valabil. Aceasta procedura se afla inca pe rolul instantelor nationale.

II. Dreptul si practica interna pertinente
14. Prevederile legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificarile ulterioare) si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, && 31 – 33, CEDO 1999-VII), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, && 19 – 26, CEDO 2005-VII), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, && 38 – 53, 1 decembrie 2005) si Tudor impotriva Romaniei (nr. 29.035/05, && 15 – 20, 11 decembrie 2007).
15. Din observatiile Guvernului roman trimise Curtii la data de 8 iulie 2008 in alte cauze referitoare la bunuri imobile scoase din patrimoniul fostilor proprietari prin decrete de nationalizare rezulta ca, recent, autoritatile nationale au luat masuri de accelerare a procedurii de acordare a despagubirilor prin Fondul de investitii “Proprietatea”, in special in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv. Guvernul face trimitere in special la o scrisoare a autoritatilor care conduc acest fond, prin care se subliniaza faptul ca acest fond functioneaza de acum inainte sub forma unei societati de investitii de tip inchis si ca va fi inregistrata la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare ca organism de plasament colectiv, dupa evaluarea activelor aflate in patrimoniul Fondului “Proprietatea”. Guvernul arata ca persoanele ce detin actiuni la Fondul “Proprietatea” au, de acum inainte, doua optiuni, si anume sa pastreze plasamentul in actiuni la Fond si sa beneficieze de un venit sub forma de dividende sau sa solicite conversia lor in numerar, sume ce vor putea de acum inainte sa fie incasate. Guvernul precizeaza ca pana la data de 1 februarie 2008 au fost inregistrate 2.440 de cereri ce exprima astfel de optiuni, dintre care 855 au fost solutionate, valoarea totala a despagubirilor platite de acest fond ridicandu-se la 72.000.000 lei noi romanesti (RON), adica circa 20.400.000 euro (EUR). In plus, incepand cu data de 1 noiembrie 2007, Fondul a inceput sa distribuie dividende.

IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
16. Reclamantul sustine ca a suferit o incalcare a dreptului la respectarea bunurilor sale din cauza vanzarii apartamentului in cauza si a refuzului instantelor nationale de a anula vanzarea, desi acestea au recunoscut caracterul nelegal al nationalizarii. El invoca art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

A. Asupra admisibilitatii
17. Guvernul invoca o exceptie de incompatibilitate ratione personae a acestui capat de cerere cu Conventia. Acesta considera ca reclamantul nu mai are calitatea de victima in masura in care, prin dispozitia din data de 4 februarie 2008 si prin Procesul-verbal din data de 3 aprilie 2008, municipiul Cluj a dispus restituirea bunului catre reclamant.
18. Reclamantul se opune acestui argument. El arata ca, in ceea ce priveste contractul de vanzare-cumparare incheiat de B.N. si B.E. referitor la bunul sau, acesta a fost validat prin decizia definitiva a Curtii de Apel Cluj din data de 19 noiembrie 2004. El subliniaza ca, pana in prezent, nu a fost pus in posesia efectiva a bunului sau, in ciuda procesului-verbal incheiat la data de 3 aprilie 2008, si ca, dupa aceasta data, B.N. si B.E. au introdus o actiune in anularea dispozitiei de restituire data de municipiul Cluj.
19. Curtea reaminteste ca o decizie sau o masura favorabila reclamantului nu este suficienta, in principiu, pentru a-i inlatura calitatea de victima, decat daca autoritatile nationale au recunoscut, in mod explicit sau in esenta, si apoi au reparat incalcarea Conventiei (vezi, printre altele, Ludi impotriva Elvetiei, 15 iunie 1992, & 34, seria A nr. 238). Or, aceasta observa in speta ca, in prezent, reclamantul se afla in aceeasi situatie ca la data de 19 noiembrie 2004 (vezi Bacso impotriva Romaniei, nr. 9.293/03, && 49 – 51, 4 noiembrie 2008).
20. Intr-adevar, desi autoritatile au dispus restituirea bunului catre reclamant prin dispozitia din data de 4 februarie 2008 si desi i s-a restituit in mod formal acest bun, nici la ora actuala acesta nu se poate bucura de el, deoarece B.N. si B.E. sunt in continuare proprietari si detin posesia efectiva a acestui apartament. In plus, acestia au introdus impotriva reclamantului si a municipiului Cluj o actiune in anularea dispozitiei de restituire. Prin urmare, in lumina acestor elemente si fara a specula cu privire la modul de finalizare a acestei proceduri, dispozitia din data de 4 februarie 2008 si procesul-verbal din data de 3 aprilie 2008, invocate de Guvern, nu pot inlatura in intregime consecintele deciziei mentionate mai sus a Curtii de Apel Cluj pentru exercitarea de catre reclamant a dreptului sau de proprietate.
21. In aceste circumstante, Curtea apreciaza ca reclamantul poate sa se pretinda victima, in sensul art. 34 din Conventie.
Prin urmare, exceptia Guvernului trebuie respinsa si se constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 & 3 din Conventie si ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului
22. Guvernul isi reitereaza argumentele prezentate in cauze similare anterioare (vezi, printre altele, Cirstoiu impotriva Romaniei, nr. 22.281/05, & 22, 4 martie 2008).
23. Reclamantul se opune acestui punct de vedere.
24. Curtea a analizat in mai multe randuri cauze care ridicau probleme similare cu cea de fata si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (vezi cauzele citate mai sus, in special Strain, mentionata mai sus, && 39, 43 si 59, si Porteanu impotriva Romaniei, nr. 4.596/03, && 32 – 35, 16 februarie 2006).
25. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o alta concluzie in cazul de fata. Curtea reafirma in special ca in contextul legislativ roman ce reglementeaza actiunile in revendicare imobiliara si restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti de buna-credinta, chiar si atunci cand este anterioara confirmarii in justitie a dreptului de proprietate al celuilalt, reprezinta o privare de acel bun. O astfel de privare, combinata cu lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (Voda si Bob impotriva Romaniei, nr. 7.976/02, & 23, 7 februarie 2008).
26. In masura in care Guvernul arata ca reclamantul este indreptatit sa primeasca o despagubire prin intermediul organismului de plasament colectiv in valori mobiliare Fondul “Proprietatea” pe baza Legii nr. 10/2001, la nivelul valorii bunului stabilita prin expertiza, Curtea isi reitereaza constatarea anterioara conform careia Fondul Proprietatea nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil de a fi privit ca si cum ar echivala cu acordarea efectiva a unei despagubiri (vezi, printre altele, Petrini impotriva Romaniei, nr. 3.320/05, & 34, 24 februarie 2009).
27. Aceasta concluzie nu inlatura dinainte orice evolutie pozitiva pe care ar putea sa o aiba in viitor mecanismele de finantare prevazute de aceasta lege speciala in vederea despagubirii persoanelor carora, ca si reclamantul, li s-a recunoscut calitatea de proprietari printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. In acest sens, Curtea observa cu satisfactie evolutia recenta care pare sa se evidentieze in practica si care se indreapta in directia buna in materie (paragraful 15 de mai sus).
28. Tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea considera ca, in speta, nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la bunul sau, combinata cu lipsa totala de despagubire, l-a facut sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunului sau, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, in speta, a avut loc incalcarea acestei prevederi.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 & 1 din Conventie
29. Reclamantul se plange de o incalcare a dreptului sau la un proces echitabil din cauza hotararilor date de instantele nationale in procedura in anulare a contractului de vanzare-cumparare. El invoca art. 6 & 1 din Conventie, ale carui prevederi relevante sunt urmatoarele:
“Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (…) de catre o instanta (…), care va hotari (…) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (…)”.
30. Tinand cont de concluziile sale din paragrafele 22 – 25 de mai sus, Curtea apreciaza ca nu se impune sa statueze cu privire la admisibilitatea si temeinicia acestui capat de cerere (vezi, mutatis mutandis si, printre altele, Laino impotriva Italiei [MC], nr. 33.158/96, & 25, CEDO 1999-I, Zanghi impotriva Italiei, 19 februarie 1991, & 23, seria A nr. 194-C, si Biserica Catolica din Cania impotriva Greciei, 16 decembrie 1997, & 50, Culegere 1997-VIII si Denes si altii impotriva Romaniei nr. 25.862/03, & 59, 30 martie 2009).

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 14 din Conventie, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
31. Citand art. 14 din Conventie, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, reclamantul sustine ca ar fi facut obiectul unei discriminari fata de B.N. si B.E. din cauza validarii contractului de vanzare-cumparare al acestora si a nerestituirii bunului sau de catre instantele interne.
32. Avand in vedere totalitatea elementelor aflate in posesia sa, Curtea nu a distins in speta, in rationamentul Curtii de Apel Cluj, nicio urma de incalcare a drepturilor garantate prin art. 14 din Conventie, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
33. Rezulta ca acest capat de cerere trebuie respins ca vadit neintemeiat, facand aplicarea art. 35 && 3 si 4 din Conventie.

IV. Asupra aplicarii art. 46 din Conventie
34. Art. 46 din Conventie prevede urmatoarele:
“1. Inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in care ele sunt parti.
2. Hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului Ministrilor care supravegheaza executarea ei.”
35. Concluzia incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 dezvaluie o problema la scara larga ce rezulta din caracterul defectuos al legislatiei privind restituirea imobilelor nationalizate si vandute de stat unor terti. Prin urmare, Curtea apreciaza ca statul trebuie sa ajusteze in cel mai scurt timp procedura introdusa prin legile de reparatie (in prezent Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005 privind reforme in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente), astfel incat sa devina cu adevarat coerenta, accesibila, rapida si previzibila (vezi hotararile Viasu impotriva Romaniei, nr. 75.951/01, & 83, 9 decembrie 2008, Katz impotriva Romaniei, nr. 29.739/03, && 30 – 37, 20 ianuarie 2009, si Faimblat impotriva Romaniei, nr. 23.066/02, && 48 – 54, 13 ianuarie 2009).

V. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
36. Conform art. 41 din Conventie,
“Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
37. Reclamantul solicita, pentru prejudiciul material pe care sustine ca l-ar fi suferit, restituirea a jumatate din apartament. In lipsa unei astfel de restituiri, el solicita suma de 58.455 EUR, reprezentand valoarea de piata actuala a bunului sau. Acesta trimite Curtii o expertiza a apartamentului, intocmita in luna ianuarie 2008. De asemenea, el solicita suma de 15.000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat prin lipsa de folosinta a bunului.
38. Guvernul considera ca valoarea de piata a unei jumatati a apartamentului este de 44.321 EUR si prezinta opinia unui expert, intocmita in luna mai 2008.
39. In ceea ce priveste prejudiciul moral pretins, Guvernul considera ca nu se impune a fi retinut, deoarece acest prejudiciu nu a fost dovedit si nu a fost stabilita nicio legatura de cauzalitate intre procedura ce face obiectul prezentei cereri si suferintele pretinse de reclamant.
40. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie din cauza vanzarii de catre stat a bunului reclamantului catre terti, combinata cu lipsa totala de despagubire.
41. Curtea apreciaza, fata de circumstantele spetei, ca restituirea bunului litigios l-ar repune pe reclamant, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate.
42. Daca statul parat nu procedeaza la aceasta restituire, Curtea hotaraste ca acesta sa ii plateasca reclamantului, ca daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a bunului.
43. In speta, pentru stabilirea cuantumului prejudiciului material, tinand cont de informatiile de care dispune cu privire la preturile de pe piata imobiliara locala si de elementele furnizate de parti, Curtea estimeaza ca valoarea bunului este de 50.000 EUR.
44. In ceea ce priveste cererea de daune morale formulata de reclamant, Curtea considera ca evenimentele in cauza i-au produs neplaceri si incertitudini si ca suma de 1.000 EUR reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit.

B. Cheltuieli de judecata
45. Reclamantul mai solicita si suma de 6.488,11 RON pentru cheltuielile de judecata si depune la dosar mai multe facturi si contracte de asistenta judiciara reprezentand valoarea cheltuielilor angajate in procedura interna (notificare transmisa Primariei Cluj-Napoca, onorarii avocatiale, taxa de timbru si autentificare documente), si anume 4.420,68 RON, si in procedura in fata Curtii (onorarii avocatiale, timbre postale, traducere, autentificare si fotocopii ale documentelor), si anume 2.067,5 RON.
46. Guvernul arata ca suma solicitata de reclamant pentru cheltuielile angajate in procedura interna a fost compensata de Curtea de Apel Cluj prin decizia definitiva din data de 19 noiembrie 2004. De asemenea, acesta observa ca in contractele de asistenta judiciara nu se mentioneaza numerele dosarelor din procedura judiciara nationala si ca nu a fost stabilita nicio legatura intre aceste contracte si cauza de fata. In ceea ce priveste cheltuielile de judecata legate de procedura in fata Curtii, Guvernul considera ca reclamantul nu a transmis o chitanta referitoare la cheltuielile de fotocopiere a documentelor si ca nu a dovedit legatura dintre cheltuielile de autentificare a documentelor si procedura in fata Curtii.
47. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit efectivitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. In speta, tinand cont de faptul ca Curtea a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 si de elementele aflate in posesia sa, precum si de criteriile mentionate mai sus, aceasta considera rezonabila suma de 1.500 EUR, cu toate cheltuielile incluse, pe care i-o acorda reclamantului.

C. Dobanzi moratorii
48. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
3. hotaraste ca nu este necesar sa analizeze separat nici admisibilitatea, nici temeinicia capatului de cerere intemeiat pe art. 6 & 1 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii restituie reclamantului jumatate din apartamentul din imobilul situat in Cluj-Napoca, Str. Plopilor nr. 6, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 & 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa unei astfel de restituiri, statul parat sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, suma de 50.000 EUR (cincizeci mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, ca daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen, urmatoarele sume:
(i) 1.000 EUR (una mie euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, ca daune morale;
(ii) 1.500 EUR (una mie cinci sute euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru toate cheltuielile;
d) ca sumele mentionate la lit. b) si c) sa fie convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;
e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, ulterior fiind comunicata in scris la data de 28 iulie 2009, in conformitate cu art. 77 && 2 si 3 din Regulament.

Posteaza/Imparte acest articol

Updated: December 30, 2010 — 7:10 am
Powered by Netkonsult and RIW - The Defender of Your Human Rights